Dimineața se deschidea odată cu numele tău,
ca o poartă lăsată în lumină.
Undeva în lume înfloreau merii
înainte ca ziua să fi început, înainte ca ziua
să se ivească.

Între noi curgea râul
din toate tăcerile nenăscute,
și tot ce atingeai
căpăta forma florilor albe de permafrost
care nu existau nici înainte
și nici după facerea lumii.

Norii se adunau soft la amurg,
florile nopții apăreau una câte una,
iar eu rătăceam în umbra ta,
în felul în care lumea
subția realul în miraj,
în zborul extatic
al păsării măiestre.

La la la la la, la la, la la,
gentle cello and piano,
everything has turned to maya.

Dimineața aluneca într‑o ceață argintie,
plecam în locuri unde cuvintele nu mai ajungeau,
lăsam în urmă o lume în care creșteam ploi
și toate visele mele ascunse în cutia cu comori,
din filmul în care unul dintre ei
trăia mai departe.